“Chimia trebuie pusă în slujba unei alimentatii sănătoase pentru că sănătatea este baza tuturor virtutilor sociale”
Cercetător ştiintific gradul III, dr.ing. Alexandru CÎRÎC
Şef Laborator Analize Fizico-Chimice
Beneficiind de o dotare excelentă şi de specialişti remarcabili în domeniul chimiei alimentului, laboratorul de chimie impune, în mod tradiţional, standardul de lucru în laboratoarele de chimia alimentului existente în industria alimentară din Romania.
Echipa laboratorului este formată dintr-un cercetător ştiinţific gr. II, șase cercetători ştiinţifici gradul III și doi cercetători științifici, care lucrează, alături de cinci ingineri şi cinci tehnicieni de laboratorator, atât pentru realizarea analizelor chimice uzuale în industria alimentară, cât şi a unor analize de mare precizie şi rigurozitate, utilizând metode precum absorbţia atomică, HPLC şi gaz cromatografie.
Realizând analize ce acoperă toate ariile industriei alimentare, laboratorul de analize fizico-chimice poate atinge şi chiar depăsi un număr de 1000 probe analizate/saptămană, în condiţii normale de activitate, in funcţie de complexitatea şi de numărul de analize necesare pentru stabilirea caracteristicilor fiecărei probe.
Experienţa, seriozitatea şi profesionalismul echipei laboratorului de analize fizico-chimice o recomandă ca pe un partener de încredere, atât în cazul analizelor uzuale de laborator, cât şi în cazul unor tehnici analitice complexe sau al unor proiecte de cercetare şi dezvoltare.
Lista completă a analizelor curente efectuate în laboratorul de chimie poate fi consultată aici. În baza unor contracte ferme şi în limita dotărilor materiale existente, laboratorul poate realiza şi alte analize specifice domeniului. Pentru detalii suplimetare vă invităm să vă adresaţi departamentului comercial al ICA R&D.